de la ymp (10:21:54 14 Noiembrie 2010)
astazi se vorbeste despre mostenirea vietii... dintr-o ispitire a unui invatator de lege se pune accentul pe verbul a face. ce am de facut? nu ce trebuie sa stiu, ci ce trebuie sa fac? cam despre asta e vorba-n invatatura din gradina roadelor... cel ce punea intrebarea aceea venise spre incercare... dar in lco de raspuns il intraba ce spune legea? si invatatorul a facut dovada ca el cunostea legea si toate le-a concenrat in porunca cea mai mare din lege: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata puterea ta... iar pe aproapele tau, ca pe tine insuti. si acum, despre aproapele tau e vorba-n parabola ce urmeaza si pe care o gasesti in cadranul solar al zilei de azi... ramanea insa sa stie: cine-i aproapele meu? cu aproapele meu stau eu acum de vorba, Igitur, sa vezi tu ca despre cantec e vorba si in cantecu lacesta eu ma iau doar de partile acelea care soarele le-a lasat in trei puncte de palimsest... nu in patru puncte... intelegi tu ca am intels parabola adelei... si-s bucuros de nodul acesta... de aceea azi fac nodui cu scaunele care-si asteapta... un om oarecare cobora de la Ierusalim spre Ierihon... asa cum e si cararea coboratoare spre mare... intelegi tu de unde vine cararea asta? un preot al vechiului testament, si un levit si-au continuat drumul, fiind nepasatori, indiferenti... semn ca ei nu au implinit porunca iubirii aproapelui... mai ales levitul care slujea la templu... nepasarea asta-i cea care face bubele-n viata omului... sau nefacerea la vremea potrivita... si vine pelerinul pe un asin, un samarinean, (intre Galileea si Iudeea). tocmai acest samarinean dispretuit de iudei si la care iudeul cazut intre talhari nu se astepta... dar a fost cercetat, i-a ingrijit ranile cu untdelemn si vin... si apoi l-a lasat intr-o casa de oaspeti... dupa ce l-a ingrijit toata noaptea... mergi si fa si tu asemenea... ca nu-i destul sa cunosti porunca dar te limitezi doar la declaratii... si din facerea mea zic acum asta... poate fara o legatura imediata... dar nu fara ecouri...Scaunele-şi aşteptau oamenii (Din fire de in, cânepă şi funigei) Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă. O mângâi pe semnul alb de licornă. Eu zic. Tu cânţi. Lumea trece pe lângă noi, grăbită. Eu cânt. Tu taci. Semnele erau, de acum, cele mai bune. De jur împrejurul mesei, scaunele-şi asteptau oamenii. Pe scaunul meu se aşezaseră-n piramidă noduri-peşte. Doamne fereşte! ai spus tu, atunci. Cu o zi înainte de-a pleca, se zice că ar fi lăsat scris: “Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte Pe muncă, educaţie şi credintă.” În calendarul acesta, din veac nou Îmi potrivesc luminile privirii pe tainele firii Cerând rotundului să ţină toate într-un singur ou Neodihnită-i cântarea ce-i urmează-n trezvie Cărarea ţine numai şi numai prin vie Să fie! Să fie! Să fie! Pe linia dintre haos şi ordine Mi-a făcut bătranul nodurile lui marinăreşti Din fire de in, cânepă, funigei Şi stări sufleteşti Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă. O mângâi pe semnul alb de licornă.